T: Sándor László; M: Bobo Burlăcianu; S: Vladimir Iuganu D: Ioan Coman (Ignác, preotul), Alexandru Potocean (Márton, fiul adoptiv al preotului), Virginia Mirea (Irén, guvernanta preotului), Alin Florea(învăţătorul István) , Irina Antonie (Imola, fiica învățătorului)
După căderea zidului Berlinului, pentru dramaturgii estici a apărut o oportunitate, atât pentru piața locală, cât și ca marfă de export: folosirea ca sursă primară de inspirație, viziunea contorsionată a est-europeanului rural (sau semi-orășan), mâncat de comunism, asupra „The Hunger Capitalism: Resident Evil ” și mirajul „lumii noi”. Am întâlnit tema și la Zoltán Egressy, Portugalia, și, prin „export”, la Saviana Stănescu, de data aceasta, cei în cauză, erau ajunși în exil, ducând cu ei „înțelepciunea” locală, indispensabilă:-) În mod cert, sursa este inepuizabilă pentru că are autenticitate, umor și întâmplări.
„Apa de mină” este dramedia unei comunități uitate de civilizație dintr-o zonă minieră. Se știe, iar dacă nu se știe, se poate afla ușor, că zonele miniere au fost dintotdeauna No Man’s Land. Violența, nimicnicia caracterelor, analfabetismul sunt doar câteva tare pe o lungă listă, fie că minele se află în România sau în SUA. Munca grea, aerul poluat, lipsa îndelungată a luminii naturale, desele accidente, sunt factori care cresc consumul de alcool, brutalizează-animalizează, pe oricine. Aceste circumstanțe și ce au produs ele ca material uman sunt „prinse” de Csaba Székely. Zilele noastre au adus, în plus, dispariția locurilor de muncă, deci, acutizarea sărăciei, și, evident, migrația populației. Există o cheie în mesajul piesei care spune: societatea, cu o ipocrizie maximă, dacă nu sadism, reprezentată de organizații caritabile, prin care cei blagosloviți de soartă își spală conștiința oferind ajutoare, nu se gândește, nici măcar o clipă, că donația, ca tip de abordare perpetuu, e mai criminală decât i-ar fi lăsat/îndrumat pe oameni să își caute singuri calea de ieșire. Astfel, sistematic, ajutoarele se transformă în băutură sau procură putere celor care știu să profite de ele, în cazul nostru Ignác, preotul. El este cel care ar trebui să își conducă turma spre lumină, dar, de fapt, el este cel care profită de slăbiciunile acesteia. Apogeul ipocriziei și cruzimii sale este dat de înfierea unui băiat pe care îl crește doar pentru necesitățile proprii. Márton pare, la prima vedere, retard, dar aceasta este doar carapacea sub care se ascunde de urâțenia vieții pe care trebuie s-o trăiască. Celor doi li se adaugă guvernanta cu tragica poveste a fetei sale. Învățătorul și naiva sa fiică, Imola, întregesc tabloul comico-dezolant, unde „apa de mină” devine „apa mării”, pe care n-o vor vedea niciodată. Paradoxal, apar și mici luminițe. Sunt sclipirile unor sentimente sincere, aspirații către ceva mai bun, dar… dispar așa cum au apărut, urgent.
Spațiul de joc este „transformat” într-un spațiu de rugăciune, auster și întunecos, exact ca într-o mină, în care sunt închise vieți și speranțe. Iar, în „casa domnului” se petrec toate atrocitățile. Ne este dat să auzim toate trivialitățile, este locul unde se bea, mai ceva, ca la crâșmă. În acest context, actorii își creionează personajele foarte bine. Au în arsenal multe nuanțe, gradează misterul, trec prin transformări surprinzătoare. Și, să nu uităm muzica lui Bobo în registrul tragi-comic, deja marcă înregistrată a grupului Ada Milea.
26 Febriuarie 2016, Spectacolonline
