Fa-bu-los!
Absolut, cu Marcel Iureș, regia Alexandru Dabija, Teatrul ACT
Ce poate să iasă din mîinile unui regizor, Alexandru Dabija, care pur și simplu scoate umor din piatră seacă? Mai ales dacă umorul se trage din folclorul pe care Dabija a dovedit că știe să-l stoarcă de haz pînă în măduvă, ca în Oo, după Ion Creangă. Ce se întîmplă cînd lucrează cu un actor al cărui talent pare să nu cunoască limite? E acel fascinant, serafic, tulburător, charismatic actor shakespearean a cărui privire albastră mlădiată pe inflexiuni numai de el știute înalță spectatorul așa, cît ai zice pește, la cerurile emoției și ale reflecției: Marcel Iureș. Un actor care își schimbase însă complet registrul odată cu țăranul din Acasă la tata și care în ultima producție de la Teatrul ACT, Absolut, sub ochiul lui Alexandru Dabija, generator de inspirație și registre noi, o ia pe partea cealaltă a scalei nobile, pentru a deveni nici mai mult nici mai puțin decît Ivan Turbincă. De fapt, nu numai Ivan Turbincă, ci absolut toate personajele din povestea lui Creangă, într-un tur de forță și nuanțare actoricească cum rar ne dat să vedem. Talent și har actoricesc sută la sută și încă ceva pe deasupra!
La început, în trening jegos și bascheți pe pielea goală, Ivan cîntă la muzicuță. Din cînd în cînd mai adresează cîte o mormăitură conservei de fasole care se încălzește la lampa de gaz. Povestește nu se știe ce, fără dicție, incoerent și cu dezacorduri, ca un bețiv patentat. Molfăie fasolea, se extaziază de gustul ei și iată că dintr-odată se găsește într-o dispoziție tocmai bună pentru a cînta și a juca după „Mărie și Mărioară”. Pentru cei obișnuiți cu „citirea” tehnică a lui Creangă din manualele încărcate de statistici, care contorizează mijloacele și mecanismele comice, povestea interpretată de Marcel Iureș are mult mai mult haz decît la lectură. Spectacolul de la ACT speculează mixarea lumii terestre cu cea de sus și de jos (mă rog, raiul și iadul sînt vizavi aici), adică specialitatea de sorginte populară a lui Creangă, pentru a naște adevărate cascade de rîs. Cum materializează cuplul Alexandru Dabija – Marcel Iureș această întîlnire dintre mundan și meta-fizic, pe tărîmul unde locuiește absolutul, e fără pereche de comic. Mai ales că totul se face cu mijloace excesiv de simple, începînd chiar de la turbinca lui Ivan, cea mai banală pungă de plastic a zilelelor noastre, pe care stă scris „Fox”. Bășcălia e totală. De aici, din turbinca de plastic, își va lua zborul însăși musca, atunci cînd mizanscena o cere.
Dar, în afară de această unică muscă live, tot ce respiră și mișcă în povestea lui Creangă, orice drăcușor, cît de mic, e interpretat de Marcel Iureș. Care găsește un ton și un gest sau set de gesturi specifice pentru fiecare personaj. Și mare e grădina de tonuri și atitudini ale acestui actor! Dumnezeu își pune mîna în dosul capului parcă pentru a-și palpa propria splendoare a minții, că tot sîntem în genul popular, cu un picior în material și unul în imaterial. Atotputernicul vorbește olimpian, blînd și aferat ca un Domn diriginte peste lumea întreagă. Marcel Iureș schimbă registrele ca pe șosetele pe care, oricum, nu le poartă în cazul de față. Tovarășul de plimbare al Domnului, Sf. Petru, grăiește cu accent de evreu moldovean, e onctuos, antipatic și lingușitor cu mai marele lumii. Moartea își dă ochii peste cap și își trece aferată mîna prin păr. Prietenă de pahar cu Ivan, îl condamnă la viață și dă noroc cu el, urîndu-i din adîcul sufletului un „să trăiești!”. Felul în care prin asemenea situații subtile regia speculează incongruența în termeni sau înmuierea unei lumi în cealaltă devine din ce în ce mai comic.
Cine vine în cap cu seducția și charisma rolurilor eterate ale marelui artist shakespearean și se așteaptă să le găsească în Absolut poate să uite. Marcel Iureș face proba, în caz că cineva se îndoia pînă acum, că e un actor total. Unul dintre cele mai savuroase personaje cu care se încrucișează Ivan, cu atît mai mult cu cît apariția sa are durată infimă, e Mama Dracilor, balcîză, strîmbă și ceacîră în interpretarea actorului. Ea va fi singura care poate să-l mazilească pe Ivan de pe lîngă gheenă, după ce omul prinsese gust de toate plăcerile iadului. Căci aici, spre deosebire de rai, unde tot ce vede e „o livadă”, se găsesc femei, vodcă, țigări, bașca lăutari. Acumularea de caractere diferite, fiecare cu situația și gesturile particulare, în interpretarea aceluiași actor, ale cărui personaje dialoghează obligîndu-l să sară de la secundă la secundă din pielea unuia ca să intre în a celuilalt și apoi să revină spectaculos la primul e irezistibil comică. Iar finalul cu ieșirea din poveste nu se lasă mai prejos: „Calule, aprinde lumina! Gata.”
Nu mă omor după superlative, dar Absolut e de-a dreptul fa-bu-los! Veți trage o porție zdravănă de rîs și la sfîrșit veți urca treptele de la ACT, înapoi spre lumea de zi cu zi, încărcați de energie pozitivă. Un asemenea spectacol pur și simplu nu se pierde!
Cristina Rusiecki
08 Iunie 2011
ArtActMagazine.ro
